Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Bun venit, pe site-ul oficial al orasului Baraolt!

  Oraşul Baraolt este situat în partea nord-vestică a judeţului Covasna, pe malul râului Baraolt, la 44 km distanţă de reşedinţa judeţului, în depresiunea intracarpatică cu acelaşi nume. Se află în zona cunoscută sub numele de Ţinutul Păduros. Oraşul este înconjurat de partea sudică a Munţilor Harghita, la nord, Munţii Baraolt la est şi de Munţii Persani la vest. Staţia de cale ferată a oraşului este la 6 km de acesta, la staţia Augustin (jud. Braşov).

  Baraoltul a fost ridicat la rang de oraş în anul 1968, cu ocazia organizării judeţului Covasna. Formează o unitate administrativă cu localităţile Biborţeni (la 5 km), Bodoş-(la 5 km), Racoşul de Sus (la 7 km), Căpeni (la 7 km) şi Micloşoara (la 10 km). Cercetările arheologice făcute pe teritoriul oraşului au scos la iveală importante vestigii din epocile de bronz, de fier (de exemplu, un cuptor primitiv de topire a fierului) precum şi din epoca romană. Pe aici trecea drumul roman spre regiunea Ciucului. La Biborţeni s-au păstrat ruinele cetăţii medievale Tiborcz şi la Racoşul de Sus ale cetăţii reginei Reka.

Search

Language